sâmbătă, 3 martie 2012

Timpul - un vindecator desavarsit

      
          A fost odata ca niciodata.....


          Dar mai bine sa nu pierdem timpul cu povesti. Cu totii credem ca stim ce inseamna timpul. Am zis credem deoarece nu am stat niciodata pana in anul al doilea de facultate - cand am avut o tema - sa ma gandesc ce inseamna timpul cu adevarat. Iar cand m-am intrebat ce inseamna, mi-am dat seama ca nu prea stiam exact si aveam doar niste presupuneri. Cred cu tarie ca timpul e de fapt o conventie.

          Nu voi da acum o definitie, insa in putine cuvinte si intr-o varianta mai formala, cred ca timpul este o notiune ce da sens multor lucruri si concepte, este intangibil, perpetuu, ireversibil, caracteristicile fiind cumva universale.

          Am citit odata un pasaj care mi se pare potrivit temei mele si am sa-l redau:

"Nimic nu-i mai lung decît timpul, pentru că el e măsura veşniciei ; nimic nu-i mai scurt, pentru că ne lipseşte cînd avem ceva de făptuit; nimic nu-i mai încet pentru cine gustă plăcerile; se întinde la nesfîrşit în mare, se împarte la nesfîrşit în mic; nimeni nu ţine seama de dînsul şi tuturor le pare rău de pierderea lui; nimic nu se face fără dînsul; aruncă în uitare tot ce nu e vrednic să ramînă şi faptele înalte le face nemuritoare!"
 (Zadig - personajul principal din "Poveste orientală " de Voltaire)

Ma gandeam sa zic ca indiferent de suferintele traite de orice individ din univers, duererea scade in intensitate in raport cu trecerea timpului, iar daca cineva ar dori sa ma contrazica, ar trebui sa se mai gandeasca o data. Asa cum fizicul se autoregenereaza si se vindeca in timp, tot la fel si psihicul se "vindeca" doar ca e nevoie de....timp.

Desigur, a fost o vreme cand tot auzeai fraze de genul: "traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, traieste clipa" si altele asemanatoare. Important este cu privesti tu timpul. El trece constant si consecvent. Noi suntem cei care plasam date, evenimente sau alte experiente in timp. De regula le tinem minte pe cele neplacute, dar nu e o regula.

            In concluzie, optimismul ajutat de timp, reusesc sa invinga orice durere, intr-un fel sau altul. Doar ca e nevoie si de vointa. Trebuie sa faci si tu ceva in acest sens, pentru a trece peste probleme, pentru a le rezolva si nu poti astepta sa se remedieze de la sine. De aceea cred ca ar trebui sa nu astepti totusi prea mult, deoarece, ca sa inchei oarecum in contradictoriu cu ce am zis mai sus si intr-o nota usor filosofica....

Ireversibilul nu este pur şi simplu o trăsătură a timpului, ci însăşi temporalitatea, esenţa acesteia
(Vladimir Jankélévitch, Ireversibilul şi nostalgia).

          Si nu uita, TIMPUL este cel care iti permite sa privesti in urma si sa iti dai seama ca ai avut parte de bucurii, de momente deosebite, de iubire, sau de ura. Important e sa iti amintesti sau macar sa incerci sa iti ramana in memorie doar momentele in care ai fost fericit...chiar si pentru un lucruri marunte! Bucuriile vietii constau in detalii Pana data viitoare, numai bine si o saptamana linistita, plina de......timp sa le faceti pe toate!

miercuri, 29 februarie 2012

primavara incepe cu tine si cu un zambet

Primavara este o sarbatoare imensa la care participa toate elementele naturii.
(Victor Hugo)



Cred ca e o premiera pentru mine sa postez in doua zile consecutive, dar cum pentru toate este un inceput, iata ca am decis din nou sa "astern" cateva cuvinte pe hartie (electronica).

Unul dintre motive, ar fi ca astazi e 29 februarie, iar o alta ocazie sa postez intr-o astfel de zi, voi mai avea tocmai peste patru ani. E mult pana atunci, asa ca nu imi asum riscul.

Un alt motiv e ca maine e prima zi de primavara, iar asta ma face deosebit de fericit. Fericirea e o chestie relativa si ea trebuie sa fie intretinuta de micile bucurii ale vietii. Asadar, tu, ca individ, ar trebui sa te bucuri cu orice prilej - atentie sa nu cazi in extreme si sa pari penibil - oferit de viata de zi cu zi. Tine si de tine sa fii fericit; mai inainte de toate trebuie sa iti si doresti asta. Sa nu iti fie frica sa zambesti, chiar daca ai probleme! Asta nu te face sa fii iresponsabil sau mai stiu eu cum, ci da o gura de aer proaspat psihicului.

Sa vorbim totusi despre primavara. Nu cred ca am avut vreodata un anotimp preferat cu precadere, insa daca ar fi sa ma intrebe cineva, cred ca vara e preferata mea. Cum primavara e premergatoare, nu pot decat sa ma bucur de inceperea ei. Ma gandesc ca primavara, natura renaste, se dezmorteste, iar precum natura asa a renascut si optimismul meu, iar lucrurile vor intra in fagasul lor firesc.

Astazi, desi nu s-a intamplat nimic deosebit si a fost o zi ca oricare alta (exceptand faptul ca e 29 februarie), m-a facut sa ma simt excelent in majoritatea parte a zilei.

Cum spuneam mai sus, e important sa te bucuri de lucruri care sunt aparent banale: cum ca e soare dimineata, ca mijlocul de transport nu a intarziat, ca a fost adusa cafeaua pe tarama romanesc si ne putem bucura de savoare ei, sau de lucruri mai importante, precum faptul ca ai langa tine o persoana care te intelege, te sprijina, te iubeste, dar mai presus de toate te asculta. Si mai mult de faptul ca te asculta - poate parea redudant - te intelege. Este minunat sa te simti iubit, inteles, dorit etc.

Iar asta ma face sa fiu fericit dar mai ales ma face sa multumesc unei persoane care m-a facut sa vad lucrurile altfel, m-a determinat sa ma schimb enorm si mai ales m-a invatat ce e bunatatea. Tie, Alina, iti multumesc ca ai fost si esti mereu alaturi de mine, iti multumesc ca ma iubesti, aproape, neconditionat si iti multumesc pentru fericirea de zi cu zi! TE IUBESC!

Iar in loc de martisor, iti dau un sarut si iti dedic din inima melodia de mai jos! Sa ai o primavara frumoasa, plina de caldura sufleteasca si minunata asa ca noi trei! Pup!




marți, 28 februarie 2012

Viata - o scoala exigenta?

In fiecare zi, daca suntem dispusi, avem ceva de invatat de la viata; tine de noi, de fiecare, daca vrem sau nu sa invatam. Se spune ca cel mai bine invatam din greseli. E adevarat ca toti gresim, dar important e sa nu repetam aceeasi greseala.

Mereu am considerat ca zilele dificile sunt doar pentru a le pune in valoare pe cele bune, pentru a le putea aprecia mai mult pe acestea din urma. Astazi, stau si ma intreb daca uneori nu e prea mult? Oare e nevoie de o lectie atat de aspra ca sa invatam ceva...important?

Sunt multe idei in capul meu care graviteaza ... procese de constiinta, mustrari, frustrari, indoieli, convingeri etc. De ce trebuie mai intai sa pierzi ceva ca mai apoi sa iti dai seama de importanta acelui ceva? Sau de ce trebuie sa suferi atat de rau ca sa iti dai seama ca ai gresit? Nu e destul ca ai gresit si trebuie sa iti repari greseala? De ce trebuie sa mai si suferi?

Stiu, ai auzit de o mie de ori cum ca .. din greseli inveti si altele. Eu cred ca inveti din experientele traite, caci fiecare zi te face mai experimentat in viata. Important e sa identifici greseala, dar mai ales sa ai curajul sa ti-o asumi si sa recunosti ca ai gafat. Apoi trebuie sa cauti solutii.

Am noroc ca inca sunt increzator in mine si asta imi da putere sa cred ca voi reusi sa rezolv majoritatea problemelor. Cred cu tarie ca solutia cea mai adecvata este comunicarea.
Numai ca, aceasta trebuie sa fie bidirectionala, iar actantii ei trebuie sa fie pe deplin concentrati, asa cum spunea Paul Ferrini:
"Comunicarea este un act sacru. Ca să asculţi, ai nevoie de energie şi atenţie. De receptivitate faţă de cealaltă persoană. Atunci când nu suntem receptivi, nu ar trebui să încercăm să ascultăm. Ar trebui să-i spunem celeilalte persoane că nu suntem capabili de a fi receptivi. Invers, atunci când o persoană nu ne poate acorda atenţia ei, n-ar trebui să-ncercăm să-i împărtăşim ceva. Comunicarea nu se petrece de la sine. Ea necesită ca, atât cel care vorbeşte, cât şi cel care ascultă, să fie prezenţi. Atunci când amândoi sunt prezenţi pe deplin, ea devine un act sacru."

E adevarat ca vorbele dor, dor al naibii de tare, dar mai presus de asta, cum zicea C.P. Scott - Facts are sacred, comment is free!
, iar asta nu e neaparat bine in cazul de fata, caci faptele ar putea durea si mai rau decat vorbele.

In sfarsit, ideea ai prins'o, nu am sa mai insist! Pana data viitoare, iti doresc sa ai zile linistite si nu prea pline de "invataturi"!

Pana atunci, numai bine, te las cu CRBL. Enjoy!!!


sâmbătă, 3 decembrie 2011

La musica - Fly Project

Bun gasit din nou!

In urma cu aproximativ zece luni, va propuneam spre ascultare o piesa a celor de la Fly Project, melodie care la vremea respectiva imi era tare draga si anume "Goodbye". Astazi, in luna decembrie a lui 2011, dupa cateva luni de ascultare intensa din partea mea, m-am hotarat sa scriu despre o alta piesa semnata Fly Project, "Musica".

Dar inainte de asta, vreau sa fac precizarea ca nu sunt fan inrait si nici nu am niciun castig de pe urma acestui post.

Asadar, "Musica", cea mai recenta piesa a lor, vine dupa single-ul "Goodbye", single foarte apreciat atat de romani, cat si pe plan international. "Musica" este, dupa parerea mea echilibrul perfect intre melancolia sentimentelor triste as spune eu, si bucuria care ti-o transmite ritmul plin de dinamism al piesei. Pasiunea cu care este interpretata melodia este una rar intalnita, fapt care o face atat de apreciata in randurile fanilor. Versurile in spaniola si portugheza transmit ceva din pasiunea dragostei purtate de cei cu sange latin, vorbitori de spaniola sau portugheza.

Melodia este in continuare la "Goodbye" doar ca este mai vesela si consider ca are sanse mari sa ajunga pe primele pozitii din topurile autohtone. Momentan se afla pe a 7-a pozitie (dupa Guess Who si Demoga - Tot mai sus) in Fresh Top 40 de la KissFm - editia pentru 5 decembrie 2011, dar este prezenta si in "Most wanted" la radio Zu, devansand hitul "Tot mai sus".

In luna septembrie a anului curent, Fly Project au participat la Romanian Music Awards, fiind nominalizati la categoria "Best group", insa premiul la aceasta categoria a fost castigat de Dj Project & Giulia.
Revenind insa la "Musica", compozitia le apartine baietilor, productia fiind semnata de Fly Records. Pana in prezent, melodia a acumulat putin sub 4 milioane de vizualizari pe YouTube.

Enjoy!
*Foto: www.industria-muzicala.ro

vineri, 11 februarie 2011

Fly Project - Goodbye (2011)

o super piesa pe care o recomand!
Se poate downloada gratis daca dai click pe sageata orientata in jos, din partea dreapta! enjoy!

Fly Project - Goodbye by Alex Silva

sau varianta video:

luni, 10 ianuarie 2011

Caracterizare psihologica

Alexandru-Dan PENCIUC
- caracterizare psihologică -


Caracterul unui individ este cel care defineşte personalitatea acestuia şi mai ales îi determină tipul de comportament. Astfel, pe baza modelului MBTI, în continuare vom analiza şi caracteriza din punct de vedere psihologic individul.
În urma efectuării testului cu numărul T782-MBTI oferit de platforma www.humanmetrics.com, precedat de testul identificat la adresa de web, http://www.humanmetrics.com/cgi-win/JTypes2.asp individul corespunde modelului ENFP
ENFP – Extrovert (E), Intuitiv (N), Afectiv (F), Perceptiv (P).

Acest tip de personalitate este unul sub semnul căruia se regăsesc indivizi cu imaginaţie, spontani, originali, dar mai ales plini de entuziasm.
Alexandru-Dan este mai înainte de toate o persoană ce se doreşte a fi în centrul atenţiei, în mijlocul semenilor săi. Este o persoană ce se bazează cu predilecţie pe capacitatea de improvizare şi pe spontaneitatea sa, dar mai ales pe instinct.
Este o fire foarte sociabilă, deschisă şi comunicativă, prin urmare nu îi este dificil să lege relaţii de prietenie cu ceilalţi ce se regăsesc în preajma sa.

Reuşeşte să prevadă destul de precis cum se va comporta o anumită persoană într-un anumit context. Întotdeauna este săritor, în caz de urgenţă şi mereu este dispus să se neglijeze pe sine pentru a îi ajuta pe ceilalţi, lucru ce este în detrimentul partenereului său de viaţă.

Deşi la prima vedere nu pare, individul este conservator, iar comportamentul său nonconformist în cazul unor probleme, poate surprinde pe ceilalţi, insă niciodată aproape nu dezamăgeşte. Este agresiv prin sarcasm deosebit şi prin ironii usturătoare. Violenţa manifestată de acest tip de indivizi este una dezvoltata nu la nivel fizic, ci verbal.

Este adesea sensibil, chiar supărăcios dacă există păreri contrare cu privire la ideile sale, sau dacă soluţiile oferite de el sunt supuse îndoielii.

Sunt abili în comunicare şi manifestă o adaptabilitate ridicată. Astfel pot comporta rapid o pasiune pentru o anume activitate si sunt entuziasmaţi.

Atunci cînd se consideră ocupat, este uşor irascibil.

Urăşte rutina şi va face tot ce îi stă în putinţă pentru provocările ce par imposibile. În ochii săi, toţi oamenii sunt, sau ar trebui să fie egali şi nu îi agreează pe cei care se fălesc cu o poziţie sus-pusă.

Este genul de persoană care acordă credit de la bun început celorlalţi, lucru ce îl determină ca uşor naiv, vulnerabil în faţa celor care au intenţii ascunse, a impostorilor. Impulsivitatea sa îl poate pune in ipostaze în care securitatea sa îi este periclitată, mai ales din cauza nerăbdării, sau din dorinţa de a iniţia un proiect mai repede.
Detestă să fie etichetat sau controlat în vreun fel. Activităţile cotidiene şi sarcinile absolut necesare îi displac, însă le efectuează doar din obligaţie şi nicidecum din plăcere.

După această înşiruire a punctelor sale tari urmează cele mai puţin tari sau chiar slabe:
Este perceput uneoiri ca o persoană nerealistă din cauza entuziasmului său, are tendinţa de a fi sufocant din punct de vedere protectiv, nu acordă suficientă atenţie nevoilor sale, se plictiseşte uşor, iar uneori nu reuşeşte să ducă o sarcină pînă la final.

Este perfecţionist şi orice critică la adresa sa este considerată ca problemă a caracterului său.

Alexandru-Dan poate atinge nivelul performanţei în multe domenii, datorită adaptabilităţii facile de care a dat dovadă.

Încă o dovadă a acurateţei acestui test este si lista de meserii recomandată acestui tip de individ: consultant marketing, psiholog, antreprenor, actor, profesor, consilier, politician, jurnalist, reporter tv, programator, analist de sistem, specialist in computere, inginer. Cheia succesului lor este tandemul flexibilitate/entuziasm.

În concluzie, Alexandru-Dan este o persoană cu abilităţi de comunicare, foarte receptivă, afectivă, caldă, pozitivă, optimistă, este distractiv, spontan, creativ, energic, loial şi dedicat. Mereu încearcă să mulţumească pe toată lumea, iar uneori deciziile sale în acest sens sunt în detrimentul său.

Individul ENFP este şarmant, ingenios, creativ, orientat către oameni, către scop, dispus să îşi asume riscuri pentru binele general. El este un lider înnăscut, această poziţie aducîndu-i multă satisfacţie atît în cazul activităţilor destinate divertismentului, cît şi în cazul situaţiilor de urgenţă. Se bazează adesea pe instinct şi rareori acesta îl înşeală. Acesta este Alexandru-Dan!

PS:Ohh my God, cit de mare e acuratetea testului!!!